*pentru meditaţii personale sunaţi la 0723829047 sau e-mail la simonich444@yahoo.com
A început un nou an şcolar şi viitorii absolvenţi de liceu promoţia 2011 simt deja emoţia examenelor de admitere la facultate. Încercând să vin în sprijinul acestora, reiau seria de articole publicate în concordanţă cu programele de examen de admitere la diferite facultăţi. Astăzi vorbim despre admiterea la Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti, dată fiind discrepanţa dintre dificultatea examenului de admitere în opoziţie cu nivelul scăzut de cunoştinţe de gramatică şi economie pe care elevii le asimilează în învăţământul preuniversitar.
Prezentăm în cele ce urmează analiza sintactică a unei fraze, analiză pe care o explicăm pe larg:
Mă doare1/ că i-a fost dat2/să treacă prin atâtea momente dificile3/ şi să îndure atâta suferinţă4/, dar îmi place5/ să cred6/ că de acum înainte va fi ferit de toate aceste necazuri7/ şi în curând îşi va reface viaţa8,/ chiar dacă va fi9/ să ia totul de la capăt.10/
Primul pas este acela de a sublinia predicatele, după care evidenţiem cuvintele de legătură dintre propoziţii(în acest context le-am colorat în verde). Despărţim fraza în propoziţii separând predicatele cu ajutorul cuvintelor de legătură. Urmează identificarea propoziţiilor principale, adică a acelor propoziţii care au înţeles de sine stătător şi al căror mesaj poate fi receptat şi în absenţa contextului, acesta din urmă având rolul de a îmbogăţi claritatea mesajului.
Nu este nevoie să găsim toate propoziţiile principale, ci e suficient să o găsim pe prima, după care să vedem care alte propoziţii se leagă ca sens de aceasta. Mergem în felul acesta din aproape în aproape până ajungem la finalul frazei.
În fraza noastra identificăm propoziţia 1 ca fiind principală. Atenţie însă, verbul a durea NU este reflexiv(deoarece este impersonal), deci pronumele „mă” nu este în acest context reflexiv. Esenţial de reţinut este că această propoziţie nu are subiect, ceea ce înseamnă că ar putea fi propoziţie regentă pentru o subordonată subiectivă.
Observăm că propoziţia 2 se leagă ca sens de propoziţa 1(răspunde la întrebarea „care este lucru care ma doare?”) şi este o subordonată subiectivă. Predicatul propoziţiei 2 este exprimat printr-o expresie verbală impersonală, fapt care ne indică că e posibil să legăm o subordonată subiectivă de aceasta. Pentru că propoziţia 3 răspunde la întrebarea „care este lucrul care i-a fost dat?” concluzionăm că este o subiectivă ce are ca regentă propoziţia 2.
Propoziţiile 3 şi 4 sunt legate prin conjuncţia coordonatoare „şi”, ceea ce înseamnă că sunt în raport de coordonare, adică propoziţiile sunt de acelaşi fel. Aşadar şi propoziţia 4 este tot o subiectivă a cărei regentă este propoziţia 2. Propoziţia 5 este introdusă prin conjuncţia adversativă „dar”, ceea ce înseamnă că se află în raport de opoziţie cu o altă propoziţie, pe care o identificăm ca fiind propoziţia 1. Raportul de opoziţie este unul de coordonare, aşadar cele două propoziţii(1 şi 5) sunt de acelaşi tip, adică principale.
Remarcăm faptul că propoziţia 5 are predicatul exprimat printr-un verb impersonal(pronumele „îmi” nu arată cine face acţiunea, ci asupra cui se răsfrânge aceasta). Propoziţia 6 se leagă de propoziţia 5 şi răspunde la întrebarea „care este lucrul care îmi place?”, aşadar şi aceasta e tot o subiectivă.
Propoziţia 6, deşi nu are un subiect exprimat, are un subiect inclus(se deduce din forma verbală), ceea ce înseamnă că nu poate fi regentă pentru o subiectivă. Propoziţia 7 se leagă de propoziţia 6 şi răspunde la întrebarea „care este lucrul pe care să-l cred?”. Acest lucru nu este suficient pentru a concluziona că propoziţia 7 este completivă directă. E necesar să verificăm daca verbul din regentă este tranzitiv, adică dacă admite complement direct. Într-un articol viitor vom arăta şi cum facem concret această verificare. Pentru moment afirmăm că verbul a crede este tranzitiv, deci propoziţia 7 este, cu siguranţă, completivă directă.
Întrucât propoziţiile 7 şi 8 sunt legate prin conjuncţia coordonatoare „şi” putem trage concluzia că acestea sunt de acelaşi fel, adică şi propoziţia 8 este tot completivă directă având ca regentă propoziţia 6. Propoziţia 9 este introdusă de „chiar dacă”, construcţie sinonimă cu conjuncţia „deşi”. Aceasta din urmă este o marcă a propoziţiei subordonate concesive, deci propoziţia 9 este de acest tip.
Propoziţia 10 conţine o capcană foarte subtilă, având în vedere că verbul din regentă este verbul a fi. Am putea fi tentaţi să calificăm propoziţia 10 ca fiind predicativă, deoarece verbul a fi este deseori copulativ, însă nu şi în cazul de faţă. Aici verbul a fi este folosit cu sens impersonal deoarece sugerează ideea de existenţă a unei situaţii şi nu arată o însuşire. În concluzie cu propoziţia 10 încheiem „ploaia de subiective”.
Ce am vrut să ilustrez prin acest exemplu este faptul că atunci când facem analiza unei fraze nu trebuie să avem prejudecăţi cu privire la câte propoziţii de un anumit fel vom întâlni. Totul e să fim riguroşi în gândire şi să argumentăm fiecare alegere, să nu lăsăm nicio propoziţie calificată la voia întâmplării. Chiar dacă vom constata că argumentul iniţial nu a fost unul corect, în felul acesta putem găsi un contraexemplu care să ne ferească de eroare în viitor.
-VA URMA-
*pentru meditaţii personale sunaţi la 0723829047 sau e-mail la simonich444@yahoo.com
