Vorbirea corectă vs Puterea obişnuinţei

*pentru meditaţii personale sunaţi la 0723829047 sau e-mail la simonich444@yahoo.com

A vorbi corect o limbă e o chestiune ce ţine în primul rând de modul în care aceasta a fost învăţată. E incredibil cât de mult „copiem” în vorbirea curentă, fără chiar a ne da seama!Tocmai de aceea se recomandă lectura intensivă pentru a ne dezvolta vocabularul: fie că le înţelegem sensul subtil sau nu, ne însuşim expresii, formulări, ne formăm un fel de „ureche muzicală a limbii”. 

Acest lucru este extrem de util atunci când creştem într-o familie de intelectuali, cu un limbaj erudit, dar mai ales riguros împăcat cu normele gramaticale. Influenţa mediului este însă nocivă atunci când acesta nu a trecut prin sita severă a limbii corecte.

Cu toate că am avut norocul să mă nasc într-o familie de intelectuali şi am mers la cele mai bune şcoli, constat cu întristare că am unele carenţe în exprimare. Cea mai dureroasă descoperire a fost una relativ recentă şi se referă la forma corectă de imperfect a verbului a vrea. 

De când mă ştiu spun „vroiam” când de fapt e corect „vream”. Forma „vroiam” pe care o foloseam adesea este un hibrid între „voiam”(de la verbul a voi) şi „vream”(de la verbul a vrea). De astăzi mi-am propus, oricât de greu ar fi, să nu mai spun „vroiam” ci „voiam”, pentru că varianta cu „vream” e inacceptabilă pentru urechea mea.

O altă forma corectă pe care încă o accept cu greu(deşi am descoperit-o de prin 2003!) se referă la verbul „a se aşeza” la prezent, persoana a III-a: „el se aşază”. Îmi sună atât de ...arhaic!!! Foloseam forma „aşează” de care eram sigură ca e corectă. Şi totuşi nu era! În prezent nu pot spune că mi-am însuşit varianta corectă ci, mai degraba, că evit folosirea verbului „a se aşeza” la persoana a III-a. Mai bine decât nimic!:)

Călătorind prin ţară am putut să analizez(fără să fac un scop din asta!) obişnuinţele în a deforma limba, specifice diferitelor regiuni. În Ardeal se prescurtează aiurea unele cuvinte(„facultă” în loc de „facultate” mă enervează la culme!) iar altele sunt accentuate greşit, în Moldova se substituie între ele sunete cu aceeaşi rezonanţă („chiuvetă” devine „ghi(u)vetă”), iar Ţara Românească este tărâmul dezacordurilor gramaticale(„eu este”, „ele ştie”etc).

O problemă de limbă foarte răspândită în zona Bucureştiului, chiar în rândul intelectualilor, constă în folosirea lui „decât” în propoziţii afirmative (ex. Eu vreau decât această carte). Corect este să folosim „doar” în propoziţii de acest fel şi numai în propoziţii negative să utilizăm „decât” (ex. Eu nu vreau decât această carte). Cu siguranţă pentru cei obişnuiţi cu exprimarea greşită va fi dificilă adaptarea la sonoritatea formei corecte. Dar cu voinţă totul e posibil!

Să nu uităm că puterea obişnuinţei este o armă excelentă dacă e folosită corespunzător. Recomand lectura a măcar unei pagini dintr-un dicţionar de pleonasme în fiecare zi. Formarea acestei obişnuinţe, alături de consultarea DOOM-ului atunci când nu suntem siguri de forma corectă a unui cuvânt şi a DEX-ului atunci când nu cunoaştem sensul unui cuvânt, acestea reprezintă cheia vorbirii unei limbi corecte! Vă ataşez, în acest sens, poza unui dicţionare de pleonasme pe care-l găsesc a fi foarte bine realizat.

Un aspect interesant pe care vreau să vi-l semnalez este periculul folosirii greşite a unui cuvânt care într-o altă limbă are o formă asemănătoare, dar un sens diferit. Tindem să preluăm sensul din limba străină, în special dacă e o limbă de circulaţie internaţională.

Cu scopul de a ilustra această idee vin cu exemplul cuvântului „patetic”(problemă semnalată de un cititor al blogului meu personal*, căruia ii mulţumesc pentru remarcă) pe care îl foloseam cu sensul de „jalnic”(sensul din limba engleza!). În limba română sensul corect este acela de „înflăcărat”, „cu patos”. Cu toate acestea, sensul greşit este foarte răspândit şi mă aştept ca la o eventuală Nouă Gramatică acesta să fie asimilat de limba română. 

În concluzie, nu vă revoltaţi că trebuie să vă schimbaţi obiceiurile lingvistice ci luaţi-o ca pe o provocare! Concursul de admitere la Drept e un bun prilej să reflectaţi asupra modului vostru de a vă exprima şi de a corija neajunsurile legate, nu atât de analiza gramaticală, cât mai ales de vorbirea curentă şi de scrierea literară.

-VA URMA-

*Tema: Este formularea „blog personal” una pleonastică? Ce alternative ar exista?

Să cunoaştem limba română

*pentru meditaţii personale sunaţi la 0723829047 sau e-mail simonich444@yahoo.com

Marele şoc pe care l-am avut în 2003, când am început să învăţ pentru admiterea la Drept, a fost să constat că limba română(pe care aveam pretenţia că o cunosc destul de bine!) e o limba stranie, cu foarte multe reguli dar şi mai multe excepţii. Cu atât mai mult, în perioada aceea se făcea trecerea de la vechiul DOOM la Noul DOOM iar acceptarea noilor norme gramaticale a lăsat traume adânci în sufletul adolescentei de atunci.

Din acest motiv consider că este imperios necesar*ca pregătirea pentru admiterea la Drept să înceapă cu o lectură a principalelor schimbări ce au survenit în DOOM2, precum şi a principiilor ce guvernează vorbirea corectă. În acest sens vă pun la dispoziţie un material extrem de bine realizat de Ioana Vintilă-Rădulescu, coordonator al Noului DOOM. Puteţi descărca materialul aici.

O altă problematică de admitere, dificilă în special pentru cei care nu au studiat limba latina prea mult în şcoală, constă în descifrarea sensului unor expresii păstrate din limba latină. Pentru o primă informare vă pun la dispoziţie un material redactat de mine, după ce m-am documentat pe internet(în special pe wikipedia). Puteţi descărca materialul aici. Vă sugerez de asemeni, pentru alte probleme legate de limba latină să consultaţi site-ul www.limbalatina.ro pe care l-am descoperit acum câteva zile şi care mi se pare o resursă extrem de utilă în problemele ce ţin de limba latină.

TEMA: Găsiţi un sinonim pentru expresia „imperios necesar” şi formulaţi o propoziţie în care să ilustraţi sensul acesteia. Căutaţi şi un context în care expresia este folosită incorect.

Noua Gramatică şi schimbările aduse(part2)

Voi cita în cele ce urmează schimbările principale aduse de Noua Gramatică, întrucât văd acelaşi text citat pe mai toate site-urile ce abordează subiectul. Din nefericire nicăieri nu este indicată sursa, motiv pentru care pot presupune că acest „rezumat al schimbării” reprezintă o declaraţie oficială a Academiei Române:

1.Scrierea cu literă mare/mică
* Se scriu cu literă mare toate cuvintele, substantive proprii, cu excepţia instrumentelor gramaticale (prepoziţii, conjuncţii, articole), care denumesc:

- mari epoci istorice (Antichitatea, Evul Mediu, Iluminismul); războaie importante (Războiul de Independenţă, Războiul de Secesiune, Războiul celor Două Roze, Războiul de Treizeci de Ani, Războiul de 100 de ani, Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial);

- state, inclusiv cele din epoci trecute (Imperiul Roman, Imperiul Austro-Ungar);

-instituţii, chiar folosite eliptic (admiterea la Politehnică, student la Drept, secretar la Externe);

-formule de politeţe, devenite locuţiuni pronominale de politeţe (Alteţa Sa Regală, Majestăţile Lor Imperiale, Excelenţa Voastră, Sfinţia Sa).
* Se scrie cu literă mare numai primul cuvânt din substantivele compuse care denumesc compartimente din instituţii sau organe de conducere (Sectorul de limbi romanice, Catedra de Chimie, Adunarea generală a Academiei, Direcţia, Secretariatul).

2.Scrierea cuvintelor compuse
*Se scriu cu cratimă:

-toate adjectivele compuse provenite din adverb+participiu (bine-crescut cu sensul “cuviincios”, bine-venit cu sensul de “oportun, agreat”, rău-platnic;

-substantive compuse ca “bună-credinţă” (onestitate), bună-cuviinţă (politeţe), bun-rămas (adio);

-toate substantivele compuse cu “prim-”: prim-balerin(ă), prim-solist(ă), prim-procuror/procuroare;

-compusele din 2 substantive dintre care al doilea este apoziţie (bas-bariton, cuvânt-titlu, maşină-capcană);

-toate substantivele compuse nume de specii de plante sau de animale;

-unele tipuri izolate (cuvânt-înainte, mai-mult-ca perfect).
*Se scriu într-un cuvânt:

-pronumele negative “niciunul, niciuna, niciunii, niciunele”, precum şi adjectivele corespunzătoare “niciun, nicio”, dat fiind că reprezintă un singur cuvânt compus, spre deosebire de grupurile de cuvinte formate din conjuncţia “nici”+numeral (nici una, nici două), din conjuncţia “nici”+pronume nehotărât (nici una, nici alta) sau din adverbul “nici” şi articol nehotărât (“Nu e prost şi nu e nici băiat incult”).
3.Schimbări la numele proprii străine
La nume proprii străine s-a schimbat scrierea şi pronunţarea unora ca “Bahus” (nu Bacus), “Damocles” (nu Damocle), “Menelaos” (nu Menelau), “Oedip” (nu Edip), “Procust” – cu accent pe “o” (nu cu accent pe “u”), iar genitiv-dativul numelui “Artemis” este “lui Artemis” (nu Artemidei).
4.Despărţirea în silabe


În ceea ce priveşte despărţirea cuvintelor în silabe şi, în scris, la capăt de rând, despărţirea “fonetică” (după pronunţare) este preferată şi la cuvintele formate analizabile în limba română contemporană, acestea putând fi despărţite şi conform structurii.

De aceea, la acestea sunt indicate două modalităţi de despărţire: a-na-e-rob/an-a-e-rob, al-tun-de-va/alt-un-de-va, sa-van-tlâc/sa-vant-lâc. O singură despărţire se indică şi la cuvintele compuse şi derivate care conţin grupuri de consoane şi anume despărţirea după structura morfologică, de exemplu la derivate cu prefixe ca “post-fa-ţă”, “trans-bor-da”, la compuse ca “alt-fel”, “ast-fel”, “feld-ma-re-şal”, “port-mo-neu” sau la derivate cu sufixe ca “pust-nic”, “stâlp-nic”.
5.Modificări morfologice
a) S-au admis unele forme noi de singular, care circulau frecvent în limba vorbită: sanda (şi nu sandală) – cu plural sandale; bretea şi cu sensul “derivaţie rutieră” (şi nu bretelă) – cu pluralul bretele; foarfecă (şi nu foarfece) – cu pluralul foarfece, cârnat (şi nu etimologicul cârnaţ) – cu pluralul cârnaţi.
b) S-au admis unele forme noi de plural în -i la substantivele feminine cu pluralul în -e: ţărănci, ţigănci, remarci, gagici şi nu ţărance…., iar la unele, numai sub formă de variantă: cireşi/cireşe, căpşuni/căpşune, coarde/corzi, coperte/coperţi, găluşte/găluşti, cicatrice/cicatrici.
c) S-a recomandat scrierea conform pronunţării la cuvintele: congresmen, recordmen, tenismen, deoarece sensul de “bărbat” al segmentului final “-man” nu a fost perceput în limba română, dovadă femininele recordmenă, tenismenă.

d) În paradigmele unor verbe s-au făcut modificări punctuale: la “a trebui” s-au admis şi forme de persoana a III-a plural: trebuiau, au trebuit, vor trebui; la “a continua”, persoana I singular a devenit omonimă cu persoana a II-a singular: eu/tu continui; la “a absolvi” se recomandă forma “absolv” şi pentru sensul “termin un ciclu şcolar”, iar “a decerna” se conjugă cu -ez, deci decernez.
e) S-a renunţat la calificarea drept “neutru plural invariabil” a cuvântului “mass-media”. Aşadar, se poate spune: mass-media actuală, nu mass-media actuale. “Mass-media este”… nu “mass-media sunt”.

-Va urma-

Noua Gramatică şi schimbările aduse(part1)

În 2006 Academia Română a lansat Noua Gramatică a limbii române, lucrare în două volume care aduce unele schimbări de fond în modul de organizare a limbii, dar care, în mare parte introduce o nouă terminologie, ceva mai pretenţioasă. Încă nu mi-am cumpărat volumele în cauză însă m-am documentat încercând să aflu ce reacţii a declanşat în breaslă această apariţie editorială.

Nu am găsit din păcate nici măcar o singură opinie care să agreeze schimbările aduse de către Academie. Mai toate părerile pe care le-am cules fie personal fie de pe forumuri sau din presă îşi manifestă un agresiv dezacord faţă de noile norme gramaticale. Ba mai mult, am găsit o invitaţie la „salvarea limbii române” pe site-ul www.petitiionline.ro .

Părerea mea, formată după ce am parcurs câteva lucrări de gramatică elaborate în conformitate cu Noua Gramatică, este că schimbările nu sunt de esenţă. Mai degrabă e o „aceeaşi Marie cu altă pălărie”. Multă lume este revoltată deoarece apar reguli de gramatică ce până nu demult erau greşeli grave de limbă. De aici concluzia multora că Noua Gramatică „este facută pentru analfabeţi”, întrucât aceasta preia forme ale vorbirii curente(greşite până acum!) şi le ridică la rangul de vorbire literară.

Eu consider că problema principală a Noii Gramatici este modul în care aceasta a fost impusă. O mai bună promovare a raţiunilor care au dus la necesitatea unor schimbări ar fi convins pe cei mai mulţi să îmbrăţişeze aceste modificări. Dar, în virtutea inerţiei, respingem în bloc Noua Gramatică fără a lua în considerare că cel puţin unele dintre schimbări pot fi benefice. Dacă prin acestea limba română reuşeşte să fie mai omogenă, să aibă mai multe reguli şi mai puţine excepţii atunci eu mă declar fană a Noii Gramatici. Mai am încă de cercetat până să ajung la o concluzie!

Urmărind subiectele de la limba română de la examenele de admitere la Drept din perioada 2006-2009 nu am observat probleme de gramatică ce ar putea trimite la Noua Gramatică. Asta nu înseamnă că nu ar putea apărea anul acesta, motiv pentru care este important să cunoaştem în paralel atât Noua Gramatică precum şi Gramatica în vigoare înainte de 2006. În bibliografia impusă de examenul de admitere nu se face trimitere expresă decât la DOOM2, NU şi la Noua Gramatică,iar manualele şcolare din clasele 5-12 nu sunt elaborate după Noua Gramatică. Hmmm…

În concluzie, vrem nu vrem, Academia Română este autoritatea supremă în domeniul limbii române şi deciziile sale de a schimba regulile vorbirii corecte pot fi doar comentate, nu şi contestate. Desigur, unii dintre noi suntem disidenţi şi ne asumăm folosirea unui cuvânt în forma veche(pe care o considerăm corectă!) dar atunci când trebuie să susţinem un examen normele Academiei sunt reperele de luat în considerare.

Dintre cărţile de „gramatică nouă” pe care le-am parcurs recomand cu căldură Gramatică de la A la Z de Mircea Moţ(coord.), Cornelia Chiriţă şi Steluţa Pestrea Suciu(vezi mai jos coperta). Lucrarea este realizată sub forma unui dicţionar prezentând schematic( cu exemple) întreaga teorie a limbii române(fonetică, lexic, gramatică etc.). Dezavantajul este că materia nu este organizată pe capitole, fapt care ar putea năuci pe cei neiniţiaţi. Pentru aceştia recomand „Gramatica limbii române” de Ştefania Popescu, ediţia cea mai nouă.

Probleme interesante în sintaxa frazei(part 1)

*pentru meditaţii personale sunaţi la 0723829047 sau e-mail la simonich444@yahoo.com

O parte importantă a probei de limba română de la examenul de admitere la Drept o constituie analiza sintactică a frazei. Cu toate că sunt doar 5-6 întrebări, din totalul de 60 de la proba de limba română, care privesc această materie consider că a fi stăpân pe analiza sintactică a frazei îti oferă un avantaj strategic. În primul rând pentru că problemele de limbă ridicate prin frazele ce trebuie analizate prezintă subtilităţi pe care mulţi dintre profesorii de limba română nu le sesizează, de proaspăt absolvenţii de clasa a 12-a nu mai zic.

În al doilea rând, analiza sintactică a frazei poate fi învăţătă. Dacă la partea de vocabular ai noroc să fi auzit de cuvintele al căror sens trebuie să-l alegi, bine de tine, dacă nu, e practic imposibil să nimereşti varianta bună luându-le prin eliminare pe cele patru din care trebuie să alegi. Iar la partea de forme corecte şi despărţire în silabe, chiar să ştii totul foarte bine şi tot sunt şanse mari să te mai zăpăceşti şi să iei de bun un răspuns greşit.

Pentru sintaxa frazei însa există norme, există reguli, există şansa de a-ţi forma deprinderea în a analiza corect o frază, totul e să perseverezi şi să ai parte de o îndrumare eficientă. În plus, analiza sintactică a frazei formează bune practici în analiza gramaticală pe care le putem aplica şi în analiza sintactică a propoziţiei.

Voi prezenta în cele ce urmează câteva exemple de analiză sintactică a frazei pe care le consider interesante sub aspectul unor probleme de gramatică ce sunt susceptibile de numeroase confuzii. Înainte de asta însă, voi reaminti paşii de urmat pentru analiza sintactică a frazei:

1. Identificarea şi sublinierea predicatelor
2. Evidenţierea predicatelor eliptice
3. Identificarea subiectului, acolo unde este cazul(chiar dacă este subînţeleslipsa subiectului este marca unei propoziţii regente pentru o propoziţie subiectivă!)
4. Evidenţierea elementelor de legătură(în general conjuncţii)
5. Împărţirea frazei în propoziţii luând în considerare atât ordinea acestora dar mai ales logica comunicării
6. Redactarea „arborelui structural ” al frazei (schema de structură)pentru a analiza felul propoziţiilor
O observaţie importantă se impune a fi făcută: atunci când numerotăm propoziţiile în cadrul unei fraze vom ţine cont de ordinea predicatelor, chiar şi în cazul propoziţiilor intercalate. Vom analiza în continuare câteva propoziţii care, sper eu, să facă ceva lumină în rândul nelămuririlor voastre:

a) Mai rămâne doar1/ să stabileşti data2/ la care ai să pleci în călătoria de cercetare3/, după cum ţi-ai propus.4/

P1 este propoziţie principală deoarece este de sine stătătoare şi în jurul acesteia este construit mesajul comunicării. P2 este o propoziţie subiectivă doarece predicatul din prima propoziţie(„mai rămâne”) este format dintr-o expresie verbală impersonală(verbul „a rămâne” are aici sensul de „trebuie să se întâmple”) care cere o propoziţie subiectivă.
P3 este o propoziţie atributivă deoarece determină substantivul „data”(răspunde la întrebarea „ce fel de dată?”). P4 este o propoziţie completivă circumstanţială de mod deoarece elementul de legătură care o introduce( „după cum”) sugerează modalitatea în care se realizează acţiunea din propoziţia regentă („ai să pleci”).

b) Pe motivul3/ că pierduse semifinala1/, deşi nu din vina ei2/, a fost sancţionată cu trei puncte3/ şi obligată 4/să încaseze o suma mai mică de bani.5/

În această frază avem două propoziţii principale P3 şi P4, pe care le identificăm căutând esenţa comunicării. Aşadar ni se spune că o sportivă(deducem!) a fost sancţionată şi obligată . Propoziţia P1 este o propoziţie atributivă deoarece aduce o explicaţie motivului sancţiunii (răspunde la întrebarea „ce fel de motiv?”). De remarcat că „pe motivul” nu face parte din prima propoziţie ci din P3 doarece se leagă logic de aceasta. Este uşor de observat că P2 este o propoziţie concesivă întrucât este introdusă prin marca sa, „deşi”. Evident, această propoziţie are predicat eliptic („deşi nu pierduse din vina ei”). Ultima propoziţie, P5, este o completivă indirectă având-o ca regentă pe P4 (răspunde la întrebarea „care este lucrul la care a fost obligată?”).

c) Dovedindu-se2/ că acuzatul este nevinovat1/, magistraţii au hotărât2/ să fie eliberat3/, chiar dacă opinia publică părea4/ să îl condamne virulent.5/
Propoziţia principală aici este P2 deoarece mesajul comunicat este „magistraţii au hotărât”. De aceasta se leagă P3 pentru că arată ce anume au hotărât magistraţii, această propoziţie fiind completivă directă(„care este lucrul pe care l-au hotărât?”). Propoziţia P4 este concesivă fiind introdusă prin „chiar dacă”, marcă a acestui tip de propoziţie. Propoziţia P5 este predicativă deoarece verbul din regentă(„părea”) este unul copulativ şi formează predicat nominal. Cât despre prima propoziţie, aceasta este subiectivă deoarece determină verbul „dovedindu-se” (care se leagă de propoziţia P2), în ciuda faptului că acesta este la gerunziu şi nu formează predicat. Propoziţia NU este completivă directă (aşa cum mulţi ar cataloga-o) deoarece „dovedindu-se” este o expresie verbală impersonală şi cere o subiectivă.

-VA URMA-